Am abordat aceasta tema privind actualitatile reconstructiilor ligamentare ale genunchiului in lucrarea de dizertatie pe care am sustinut-o in iunie 2010, prin urmare va impartasesc din informatiile acumulate. Avand in vedere ca ligamentele laterale se reconstruiesc mai rar, iar ligamentul incrucisat posterior fiind unul puternic nu se rupe frecvent, m-am axat pe recuperarea dupa reconstructia ligamentului incrucisat anterior. Leziunile ligamentare pot fi izolate, sau, de cele mai multe ori asociate cu a altor structuri. Ligamentul incrucisat anterior joaca un rol important in biomecanica genunchiului, iar, din totalul traumatismelor de genunchi cele de LIA sunt cele mai frecvente.
In prezent se considera ca, la pacientii care au suferit leziuni ale ligamentului incrucisat anterior si carora nu li s-a facut reconstructie, rata leziunilor meniscale este de 60-80%. Practicandu-se apoi meniscectomia, acesti pacienti vor dezvolta boli artritice. Prin urmare este foarte important sa tratam orice leziune existenta la nivelul ligamentelor incrucisate, pentru ca altfel aceasta devine o problema pe termen lung. Actualmente se da o importanta deosebita profilaxiei, stiut fiind faptul ca este mai simplu si mai ieftin sa previi decat sa tratezi, cea mai eficienta metoda de a preveni aparitia leziunilor la nivelul ligamentului incrucisat anterior fiind intarirea musculaturii membrelor inferioare. Alte masuri care pot reduce incidenta accidentarilor la acest nivel sunt: evitarea pantofilor cu toc inalt, evitarea surplusului ponderal, evitarea mersului pe teren accidentat, evitarea sporturilor care presupun efectuarea multor rasuciri si contacte.
In prezent se uzeaza de doua modalitati de tratament:
- Tratamentul ortopedic, se practica la cei peste 50 de ani.
- Tratamentul chirurgical este folosit la sportivi si oamenii activi, reducand pe termen lung riscul artrozei.
In prezent se foloseste metoda artroscopica cu grefa autologa: din tendonul rotulian (procedeul Keneth Jones) – metoda controversata si din tendoanele „labei” de gasca (Hamstings). Cu bune rezultate se folosesc si suruburile bioabsorbabile care reduc timpul operator si scurteaza recuperarea. Recuperarea incepe chiar inaintea interventiei chirurgicale, facandu-se lucru mecanic inainte se faciliteaza „trezirea cvadricepsului” imediat dupa operatie. Cunoasterea proceselor de transformare prin care trece tendonul pana ajunge la structura de tipul ligamentului trebuie bine cunoscute de kinetoterapeut pentru a putea elabora protocolul de recuperare. Obiectivele urmarite sunt: combaterea durerii si inflamatiei, refacerea stabilitatii si cresterea mobilitatii. Mai multi factori pot influenta aparitia de dureri: grefa folosita, tehnica chirurgicala si programul de reabilitare. Grefa din tendonul patelar este responsabila de aparitia durerilor in cele mai multe cazuri. Gestionarea corecta a durerii este data de gasirea diagnosticului etiologic corect. Se folosesc cu bune rezultate cu efect analgezic: masajul, laserul si electroterapia, iar pentru combaterea inflamatiei se recurge la: crioterapie, punctii evacuatorii, infiltratii, masaj de drenaj limfatic. Pentru recuperarea sprijinului miscarile active sunt de baza, avand in vedere ca forta cvadricepsului este afectata semnificativ chiar si de o imobilizare de 48 de ore a genunchiului. S-a demonstrat ca activitatea electrica a muschilor nu creste daca incarcarea nu depaseste 50% din forta maxima. „Musculatia celor patru fete” constituie elementul central in vederea cresterii stabilitatii genunchiului. Noile studii arata ca antrenarea cvadricepsului este mai eficienta la un unghi de 600, si prin exercitii in lant cinematic inchis, iar, forta ischiogambierilor spre deosebire de cvadriceps nu este mult compromisa putand fi antrenata la orice unghi avand insa tendinta la retractura. Tricepsul sural are rol important in sprijinul unipodal, iar tensorul fasciei lata are rol in zavorarea genunchiului. Practicile actuale in obtinerea mobilitatii presupun reducerea flexumului si castigarea flexiei. Pentru obtinerea acestor deziderate se folosesc: posturarile, masajul, stretchingul, tehnicile de facilitare neuroproprioceptive mobilizarile pasive (de preferat in apa), miscarile pasivo-active, active-asistate, dar, miscarea activa fiind totusi de baza.
Protocolul de recuperare este impartit in 5 perioade, astfel din ziua 2 pacientul se ridica din pat, iar in saptamana 3 genunchiul trebuie sa fie ne dureros si sa realizeze o flexie de 600. La sfarsitul perioadei II-a la 45 zile genunchiul va fi neprotejat si are o mobilitate de 1200 in flexie. in perioada a III-a se antreneaza proprioceptia, reantrenarea cardiovasculara. in perioada a IV-a se fac schimbari de directie, iar in perioada a V-a se poate revenii la sport. Indiferent de tipul de ligamentoplastie, kinetoterapia urmareste acelasi scop, imobilizarea este insa variabila. Miscarea precoce cu incarcare este esentiala deoarece ajuta la combaterea redorii si tonifierea musculaturii. Se folosesc izometrii pana la scaderea inflamatiei, apoi se trece la izotonii, dar pentru obtinerea unor bune rezultate este determinanta vointa pacientului. Daca recuperarea este facuta corect, noul ligament se va comporta ca unul indemn. Cred ca autogrefa din ischiogambieri va insemna in viitor standardul de aur in reconstructiile ligamentare, deoarece reduce semnificativ durerea. De asemenea protocolul de recuperare este indicativ, dar trebuie individualizat la fiecare caz in parte. la sportivi sederea din timpul refaceri contribuie la maladaptarea cardiaca. prin urmare, kinetoterapeutii trebuie sa completeze ingrijirea leziunilor sportive printr-o pregatire specifica cu exercitii cardiorespiratorii.
Felician Strete