Este un masaj al zonelor reflexe dispuse la extremitățile corpului, mâini și picioare, unde găsim o adevărată hartă a corpului omenesc. Acesta este reprezentat și la nivelul urechilor, al limbii, a coloanei vertebrale, însă cel mai profund, mai relaxant și mai des practicat este masajul reflexogen al picioarelor. Ședințele durează aproximativ treizeci de minute și nu necesită dotări speciale. Beneficiarii trebuie să se descalțe pentru că se folosesc diverse creme. Masajul reflexogen energizează, îmbunătățește circulația sanguină, combate senzația de picioare obosite și se pot spune destule despre o persoană prin simpla examinare a zonelor reflexe. Este de asemenea o modalitate de prevenție ușor de realizat și fără efecte secundare.
Cu o vechime de mii de ani este mai întâi de toate o formă de medicină preventivă. În China oamenii obișnuiesc să meargă la acupunctor la schimbarea anotimpurilor, în special toamna și primăvara, pentru a ajuta organismul să se adapteze noilor condiții.
Acupunctura vizează în mod special partea energetică a corpului, știind că circulația energiei în corp are trasee distincte numite meridiane, ce pot fi uneori “blocate” de factori interni, cum sunt emoțiile intense sau de durată lungă; ori externi: climatici, (frig, căldură umiditate, vânt), diete nepotrivite, oboseală, efort fizic prelungit, sedentarismul, traumatismele, etc.
Înțeparea punctelor specifice se face cu ace foarte subțiri, nu este dureroasă și are ca scop deblocarea acestor „circuite energetice” pentru a ajuta organismul să își reia functiile fiziologice normale.
În România doar medicii sunt autorizați să practice acupunctură. Medicul din echipa noastră este specialist în medicină generală și acupunctură, are peste 20 de ani de experiență și un stagiu de pregătire în China.